Postura si efectele ei asupra organismului

Ce riști dacă ai o postură incorectă și ce să faci ca să o corectezi?

Daca la birou se adopta o postura lenesa sau chiar daca suntem aplecati asupra unui smartphone, postura de calitate proasta ii poate provoca foarte mult stres corpului tau, dar vestea buna este ca poti evita potentialele probleme de sanatate doar prin corectarea posturii.

De aceea, astăzi vreau să-ți arăt ce importanță are aceasta pentru starea noastră de sănătate și ce putem face ca să o corectăm.

Vrem nu vrem, folosirea frecventă a computerului și a dispozitivelor mobile ne afectează postura. Asta pentru că ne încurajează să privim tot timpul în jos.

Pe de altă parte, statul prea mult într-o poziție greșită la birou, de exemplu, ne poate afecta, de asemenea. Cu siguranță ai văzut multe persoane care merg un pic aplecate în față. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că au stat prea mult pe scaun și nu au făcut nimic ca să-și extindă musculatura șoldului.

Mulți dintre noi au un job sedentar. Iar atunci când stai 8 ore pe scaun, mușchii flexori ai șoldului ajung să se scurteze. Din această cauză, când te ridici nu vei mai putea să extinzi complet bazinul. Prin urmare, acesta nu va mai merge în poziția corectă, ci va rămâne un pic în față.

Dar aceasta nu este singura cauză. De câte ori nu ai simțit că stresul sau problemele emoționale de orice fel te apasă efectiv pe umeri? În timp, această senzație se tranformă în realitate și ajungi să stai din ce în ce mai aplecat.

Există însă și cauze fizice, cum ar fi accidentările, căzăturile sau susținerea slabă în timpul somnului. Voi repeta ori de câte ori voi avea ocazia că o saltea bună este primul pas către un somn odihnitor. Așa că, pentru un somn de calitate, alege-ți cu grijă salteaua.

O altă cauză a posturii deficitare poate fi greutatea în exces. Zicala românească „cine-i gras e și frumos” nu se aplică în acest caz. O greutate mare va deforma coloana și va duce la probleme de sănătate.

Mai vrei? Pentru că mai am :): problemele vizuale – nu văd bine și mă duc cu capul spre monitor, de exemplu – și … surpriză, încălțările nepotrivite. Câți dintre noi nu-și cumpără încălțări doar pentru că arată într-un anumit fel? Doamnele știu cel mai bine acest lucru, nu-i așa?

Cum influențează postura starea de sănătate ?

Bun, am tot vorbit despre postură. Dar ce este ea de fapt și cum ne influențează starea de sănătate?

Postura corporală sau poziția pe care o ia corpul tău atunci când stai jos sau în picioare este baza oricărei mișcări pe care o faci. Dacă ai o postură neglijentă, o poziție prea aplecată, prea laxă sau torsionată, mușchii tăi sunt nevoiți să lucreze mai mult pentru a-ți menține corpul în echilibru. Astfel că vei începe să resimți oboseală, dureri de spate, de mușchi, de mâini sau picioare.

Pe măsură ce va trece timpul, postura deficitară se va accentua și îți va aduce din ce în ce mai multe probleme. Articulațiile și ligamentele vor începe să se uzeze, va crește riscul de accidente, iar organele tale interne, precum plămânii, vor începe să funcționeze mai puțin eficient.

Potrivit studiilor, postura deficitară duce în cele din urmă la deformarea coloanei vertebrale. Astfel, pot apărea cifoza sau cocoașa cum i se spune popular, lordoza sau scolioza.

Care este postura corectă

Prin urmare, avem toate motivele pentru a ne dori o postură corectă: de la estetică la sănătate.

Dar ce înseamnă o postură corectă?

Dacă am putea să ne privim coloana din față sau din spate, toate cele 33 de vertebre ale acesteia ar trebui să fie așezate în linie dreaptă. Dacă ne-am uita dintr-o parte, coloana vertebrală ar trebui să aibă trei curburi: una în dreptul gâtului (cervicală), una în dreptul umerilor (toracică) și una în dreptul mijlocului (lombară).

Nu ne-am născut însă cu o coloană vertebrală în formă de S. Când eram bebeluși, coloana noastră avea o singură curbură și avea forma literei C. Celelalte curburi se dezvoltă în general între 12 și 18 luni, pe măsură ce se întăresc mușchii. Aceste curburi ale coloanei ne ajută să stăm drepți și absorb o parte din presiunea exercitată de activități precum mersul.

Cum verifici dacă ai o postură corectă

Poți să verifici și tu acasă dacă ai o postură corectă. Lipește-te cu spatele de un perete astfel încât să simți cum capul, umerii și fesele ating zidul. Călcâiele să rămână la o distanță de 5-10 cm de baza peretelui. Introdu o mână, cu palma către perete în spațiul gol din dreptul mijocului, care corespunde curburii lombare.

În mod ideal, simți grosimea mâinii în spațiul dintre perete și spate. Dacă este prea mult spațiu, soluția este să-ți întărești mușchii abdominali pentru a aplatiza curbura lombară. Dacă spațiul este prea mic, arcuiește-ți spatele, astfel încât mâna să aibă un spațiu confortabil între tine și perete.

Fă același lucru și în dreptul gâtului. Dacă distanța este prea mare, încearcă să-ți îndrepți umerii cât poți de mult.

Îndepărtează-te de perete și încearcă să menții aceeași postură chiar și în timpul activităților zilnice. Nu reușești? Nu te îngrijora! Am pentru tine câteva sfaturi care să te ajute.

Trucuri testate ca să-ți îmbunătățești postura

Așadar, dacă ai o postură deficitară, iată ce trebuie să faci pentru a o corecta.

  1. Când stai pe scaun, ai grijă ca în zona spatelui să ai un spătar ferm. Evită pernele foarte moi și înalte deoarece ele pot afecta articulația bazinului. La fel de important este să nu stai așezat mai mult de 40 de minute. Fă-ți o rutină astfel încât la fiecare 40 de minute să îți iei 5 sau 10 minute pauză, timp în care să te miști de la birou.
  2. Când stai la calculator, urmează recomandările de la statul pe scaun. În plus, ai grijă ca brațele tale să formeze un unghi de 90 de grade, iar monitorul să fie la o distanță de 50-70 de centimetri de tine și ușor sub nivelul ochilor, astfel încât tu să privești către în jos.
  1. Când ești la volan, ai grijă să-ți fixezi scaunul astfel încât genunchii să fie puțin mai sus de linia șoldului, iar brațele ușor flexate. Pentru un plus de confort, poziționează o pernă mică în zona lombară.
  2. În timpul somnului, dacă dormi pe o parte, ține genunchii ușor îndoiți și alege o pernă potrivită pentru susținerea capului. Dacă dormi pe spate, poți să renunți la pernă dar îți recomand să folosești un suport pentru zona cervicală. Pentru cei care dorm pe burtă am însă o veste proastă: recomandarea generală este să se evite somnul pe burtă.
  3. Când iei ceva de jos, ai grijă să îndoi picioarele pentru a ridica obiectul respectiv și să eviți îndoirea spatelui. Asta mai ales dacă aplecarea presupune și o răsucire.

Cel mai bun mod de a corecta postura este: MISCAREA!!

 

 

Sursa articol: https://totuldespreslabit.ro/postura-corporala/

About the author